Împrăştiate pe latitudini şi longitudini

Ştiu, am mai avut tentative de a face declaraţii de dragoste sau de a exprima sentimente mari ce m-au fulgerat în călătoriile mele sau mi-au declanşat dorinţe de explorare nebănuite.  

Însă nu am spus pe şleau ceea ce simt cu privire la călătorii. Scoţând din calcul elementul uman, reprezentat de cei ce-mi sunt cel mai aproape de inimă pe această lume, călătoriile sunt dragostea mea cea mai mare. Nu aş putea trăi fără ele, nu aş putea trăi lângă un partener care nu mi-ar împărtăşi setea asta care mă năpădeşte în fiecare zi, nu cred că drumul pe care am apucat-o se va sfârşi vreodată. Şi, împreună cu sporturile mele extreme, pe care le ador, reprezintă un cocktail exploziv: nu îi rezist şi nu vreau să pot să îi rezist!

Poate că unora li se pare exagerat cât de mult suflet pun în călătorit, cum fac şi refac planuri, le răstorn, le zăpăcesc, încerc să nu îmi stric momentele când sunt pe drum fiind alături de oameni care nu pot ţine ritmul... pentru că este ca într-o relaţie: eu şi călătoritul ştim că suntem făcuţi unul pentru celălalt şi vrem să ne bucurăm la cel mai înalt grad de toate momentele ce ne sunt date împreună.

Dacă nu ai încercat vreodată să ieşi din umanul în care cu toţii ne naştem adânc ancoraţi şi îţi trăieşti fiecare zi nefiind curios de ce anume zace şi de partea cealaltă a graniţei zonei tale de confort, se prea poate să trăieşti o viaţă frumoasă şi să fii fericit, fără a cunoaşte vreodată fiorii pe care necunoscutul ţi-i poate trezi. Şi fără a mă înţelege.

Frumuseţea călătoritului, atât prin lume, cât şi înăuntrul şi în afara zonei noastre de confort, stă în faptul că nu eşti singur niciodată. Şi chiar aşa, neînţeles cum oi fi tu, tot îţi găseşti cel puţin un alt suflet care să îţi completeze zborul şi cu care să zburzi liber, prin lume.